Personalitatea Femeii Gemeni





Horoscop
Sa vedem oare au dreptate,

Personalitatea Femeii Gemeni

Făcând parte din categoria zodiilor mutabile, una din principalele caracteristici ale femeii Gemeni este adaptabilitatea. Acestei femei îi place să încerce tot ce este nou, cel puțin o dată, pentru a experimenta cum se simte. Îi place aventura, îi plac provocările și, mai ales, îi place să povestească despre tot ce a trăit. Adesea este sufletul petrecerii, pentru că este foarte comunicativă și intră ușor în vorbă, chiar și cu necunoscuții. Și nu e plictisitoare deloc, comunicarea este unul dintre punctele ei forte, deci te va vrăji prin modul ei de a povesti. În plus, planeta Mercur este caracterizată și de mult umor. De aceea, prezența nativelor din Gemeni este atât de plăcută, pentru că reușesc să transforme și cea mai banală întâmplare într-un banc. Totuși, fiind o fire comunicativă și inteligentă, ea riscă să intre ușor în conflicte, mai ales în dezbaterile pe teme cu care nu este de acord. (Acord in total cu cele scrise)

Datorită guvernatorului care influențează această zodie, femeia Gemeni este inteligentă, adaptabilă și comunicativă. Constelația Gemenilor ne reamintește faptul că există întotdeauna două fețe ale unei monede, două versiuni ale unei povești și, în general, ne ajută să ieșim din idei fixe și să avem deschidere față de alte perspective.(Exact ,mai bine nici eu nu putea sa scriu)

După cum am mai spus, planeta Mercur a înzestrat această femeie cu o inteligență carteziană nativă. Acest tip de inteligență se diferențiază de cea a zodiilor mai spirituale,  prin latura rațională care este extrem de dezvoltată. Dacă, spre exemplu femeia Pesti dă dovadă de o inteligență pe care nu o poate explica, având idei care nu știe exact de unde au venit, pentru Femeia Gemeni inteligența este legată de învățare, de rațiune, de tot ceea ce a citit și a analizat. Fiind profund analitică, ea nu se mulțumește doar cu a citi despre un subiect. Are nevoie să citească în profunzime, să despice firul în patru, să cunoască toate aspectele. Totuși, spre deosebire de Femeia Fecioară, care are și ea această latură extrem de bine dezvoltată, Femeia Gemeni își orientează învățarea spre exterior.Este deschisă la tot ce o înconjoară, este curioasă să atingă, să citească, să experimenteze. Tocmai datorită acestor abilități reușește să atragă bărbați deosebiți,este atras mai ales de inteligența ei și se mândrește să apară cu o astfel de femeie în societate.Fiindu-i atât de ușor să se adapteze la situații și contexte noi, are mult de câștigat. Adaptabilitatea Femeii Gemeni înseamnă și o foarte mare deschidere, către ce e nou, necunoscut sau neexperimentat. Totuși, faptul că este adaptabilă, nu înseamnă că nu se atașează. Dimpotrivă, poate crea atașamente profunde, dar diferența constă în modul în care percepe și primește schimbarea în viața ei. Cu o atitudine sănătoasă și pozitivă, Femeia Gemeni poate privi părțile bune și beneficiile schimbării, iar această perspectivă o poate ajuta să treacă mai bine peste pierderi și peste lucrurile la care trebuie să renunțe. Spre deosebire de femeile din semnele fixe, cum e de exemplu Femeia Scorpion, Femeia Gemeni nu sta lipită locului suferind atunci când nu îi convine ceva. Ea este mult mai dispusă să schimbe locul de muncă, să încerce o carieră nouă, să se mute în alt oraș sau să treacă printr-o despărțire, decât să stea și să îndure lucrurile care o fac să sufere.(si intreb eu nu asa e bine)

Superputerea Femeii Gemeni: Comunicarea.(asa este )
Această făptură minunată, Femeia Gemeni, are o abilitate fascinantă de a comunica și de a vrăji prin vorbele pe care le spune. Ludicul este adesea prezent în discursul ei, vorbind de cele mai multe ori cu jucăușenie și cu glume. Deși intră în vorbă cu mare ușurință cu necunoscuți, asta nu înseamnă că poartă discuții superficiale. Dimpotrivă, e genul de femeie care reusește să discute cu cineva complet nou pe teme profunde și subiecte extrem de personale. Unii se pot simți invadați de astfel de discuții, pot simți că se bagă prea adânc în sufletul lor. Dar pentru persoanele cu un nivel crescut de încredere în sine, o discutie cu o nativă din Gemeni este aproape magică și mistică. Modul în care abordează persoanele din jur, adesea prin întrebări, este tot o metodă prin care dorește să își aprofundeze cunoștințele. Ea vrea să cunoască cât mai multe despre toți cei pe care îi întâlnește, și vede fiecare interacțiune ca pe o metodă de a-și lărgi orizonturile.

Defectele Femeii Gemeni (da,avem si defecte ca orce om)
În funcție de modul în care își folosește înzestrările native, Femeia Gemeni poate fi percepută ca o provocare sau ca o amenințare. E important pentru ea să fie conștientă de abilitățile pe care le are, și să își folosească atributele native în sensuri și scopuri benefice. Iată câteva din capcanele în care această nativă poate cădea, dacă nu este atentă:

Tendința de a aluneca în dezbateri și conflicte
Fiind un foarte bun orator, Femeia Gemeni vorbește mult și bine. De cele mai multe ori spune tot ceea ce gândește, ceea ce este o dovadă de sinceritate. Totuși, în unele situații, dacă ar fi cumpătată, ar avea mai multe de câștigat. Dacă crede cu tările în ideea pe care o emite, ea o va susține până în pânzele albe, și riscă să nu țină cont că poate rănește o altă persoană care nu este de aceeași părere cu ea. Femeia Gemeni nu este o fire conflictuală prin natura sa, cum sunt femeile născute în zodii de foc, În schimb, dacă cineva se opune unei idei de care ea este atașată, poate deveni conflictuală din dorința de a-și apăra ideea.Pentru a nu ajunge la conflicte care să o stoarcă de energie și care chiar să rupă relații, ar fi important pentru ea să învețe să lase de la ea, și să se asigure că înainte să spună ce gândește, cuvintele ei nu îi vor leza pe cei din jur. Astfel de argumentari sau dezbateri aprinse, care pe ea o stimulează și o fac să se implice cu pasiune, îi poate determina pe altii mai sensibili  să se închidă în cochilia lor.

Lipsa de maturitate a Femeii Gemeni
Gemenii sunt niște eterni copii, atât femeile cât și bărbații. Îi vei vedea la 60 de ani dându-se pe gheață cot la cot cu copiii, sunt veșnic puși pe glume. Acesta nu este, desigur un lucru rău, dacă astfel de comportamente se limitează la activitățile de recreere și nu impactează arii importante ale vieții. În schimb, dacă Femeia Gemeni se comportă copilărește la locul de muncă, în relația de cuplu sau în orice domeniu în care trebuie să aibă o atitudine matură, ea va avea de suferit. Și impulsivitatea ține tot de latura sa copilărească, și are de învățat cum să își gestioneze pornirile impulsive și să nu se lase dusă de val atunci când acestea apar. În plus, unele persoane o pot considera superificială. Pentru că se pierde ușor trecând de la o idee la alta, de la o persoană la alta, cineva care are nevoie de mai multă profunzime în viată va considera că nu se poate baza pe Femeia Gemeni.

             



                      


Comentarii